Romanii, pregatirile si sarbatorile

    In primul rand bine v-am regasit pe toti:). lipsa de activitate pe blog in ultima vreme a fost data de faptul ca mi-am gasit o noua slujba si ca intotdeauna cand incepi ceva nou esti foarte ocupat invatand si nu prea mai ai timp si de altceva:)

   Au venit( din nou ) sarbatorile. De pasti de data aceasta( ceea ce, sa nu ma intelegeti gresit, nu le face mai putin importante decat pe cele de craciun pentru noi toti). Asa….au venit iarasi niste sarbatori. Si romanii nostri au inceput pregatirile: au iesit la cumparaturi, si-au facut casa luna si bec, au gatit pe toate cele 4 ochiuri de aragaz in acel timp si si-au impodobit, care mai de care, casa pentru sarbatori. Dupa toata aceasta munca herculeana care pentru multi s-a terminat tarziu in noaptea vinerii mari, romanii nostri au fost “gata” pentru sarbatori. Adica au ajuns( in majoritatea cazurilor) sa fie asa de obositi si de stresati incat ar fi fost imposibil pentru ei sa se bucure asa cum trebuie de sfintele zile de pasti.

   Si atunci va intreb eu pe dumneavoastra, pe cei care fugiti in 100 de directii deodata cu cateva zile inainte de sarbatori incercand sa rezolvati 1000 de probleme: chiar merita? sunteti siguri?

Sunteti siguri ca merita sa va spetiti facand 10 feluri de mancare in cantitati uneori industriale pentru a arunca peste cateva zile jumatate din ea? Chiar merita sa fi asa de obosit in duminica si lunea pastilor incat sa nu te mai poti bucura de ele?

    Si atunci vin cu o propunere: haideti sa incercam la anul sa fim mai cumpatati, sa nu ne mai agitam asa de tare si sa incercam sa avem niste SARBATORI adevarate, unele in care nu o sa fim asa de epuizati incat sa nu ne putem bucura de compania familiei sau a prietenilor…haideti sa fim mai putin sclavi datinilor ( si marefer aici la acele obiceiuri ca si “curatenia de primavara” si robotitul in bucatarie ) si sa ne gandim mai mult la noi si la ceea ce ne face pe noi fericiti.. Haideti sa ne pese mai putin de ce spun vecinii si lumea din jurul nostru si sa dam o mai mare importanta satisfacerii nevoilor noastre…

  Haideti sa incercam sa facem asta macar de sarbatori. Si cine stie, daca functioneaza si ne este mai bine asa poate incet incet sarbatorile o sa devina a placere in loc de povara care sunt ( pentru unii dintre noi).

Advertisements

Dincolo de aparente

Dincolo de aparente….
Poate ca pentru unii aparentele sunt asa de importante deoarece daca ar renunta la ele ar trebui sa se vada si sa ii lase si pe altii sa ii vada asa cum sunt…
Poate ca altii tin asa de mult la aparente deoarece chiar cred ca daca proiecteaza o anumita imagine chiar ajung sa fie asa…
Poate ca o alta categorie isi justifica propriile proiectii prin prisma faptului ca facand asta ii ajuta pe cei din jurul lor ca sa nu-i impovareze si cu problemele lor…
Aparentele sunt o arma cu doua taisuri, pot face mult bine dar pot face si mult rau. Depinde de fiecare dintre noi sa avem destul discernamant ca sa stim unde, cand si cu cine sa le folosim.
Par o persoana nepasatoare dar sufer daca nu ma simt iubit…
Par o persoana pragmatica dar sunt un romantic incurabil…
Sunt intr-o oarecare masura de acord cu aparentele daca ne referim la societate in general dar sunt total impotriva lor daca vorbim de o relatie care ar trebui sa insemne ceva..
Intr-o societate ideala apatentele nu si-ar avea rostul, toata lumea ar putea sa fie ei insusi, dar din pacate nu traim in acea societate asa ca o sa continuam sa traim…..aparent

Ziua barbatului

A trecut si 14 februarie cu bune si cu rele, cu opinii pro si contra. Am dat si\sau am primit ursuleti de plus, flori si ciocolata in forma de inimioara. Si acum ce urmeaza? Eeee daca nu stiti va spun eu – urmeaza ziua barbatului !
Ei da! Astazi am aflat si eu ca intr-un an bisect in 1 martie nu mai este ziua femeii ci cea a barbatului. Si atunci citind zilele acestea o sumedenie de pareri pro si contra legate de tocmai trecutul Sf Valentin ma intreb si eu : chiar avem nevoie de aceste sarbatori “comerciale”? Adica daca as fi sa ma iau dupa ce am citit zilele acestea nu ar trebui sa avem o zi speciala pentru a sabatori dragostea si romantismul, nu am avea nevoie de 1 martie sa sarbatorim femeia si mai ales nu am avea nevoie de ziua de 8 martie pentru a ne sarbatorii mamele. In opinia unora noi toti ar trebui sa facem asta zi de zi, fara a astepta o ocazie speciala pentru a ne arata dragostea, aprecierea sau recunostinta…
Sa nu ma intelegeti gresit si cei care sunt anti Sf Valentin sau anti 1 sau 8 martie au si ei dreptatea lor. Nici eu nu sunt de acord cu latura comerciala a acestor zile dar incerc sa vad dincolo de ea. Intradevar daca iubesti pe cineva nu trebuie sa astepti ziua de nastere sau Sf Valentin ca sa ii oferi o floare sau un cadou asta o poti face oricand si fara a avea neaparat un motiv anume in afara faptului ca il/o iubesti. Dar (hehe da totdeauna exista un “dar”) asa cum am mai spus haideti sa incercam sa lasam latura comerciala a acestor zile deoparte si sa luam doar ceea ce ele reprezinta – o ocazie sau o justificare sa facem ceva deosebit fata de cea ce facem in fiecare zi.
In viata fiecarui cuplu intervine la un moment dat rutina, asa ca avem nevoie de aceste ocazii sau justificari sa putem macar din cand in cand sa iesim din ea, justificari pe care aceste zile n-i le ofera. Pentru ca daca suntem anti Valentine’s Day atunci ar trebui sa fim si anti Ziua Femeii si anti
Ziua mamei, ar trebui sa nu mai sarbatorim nici zilele de nume si de ce nu nici chiar zilele de nastere.
In epoca internetului unde (pentru foarte multa lume) socializarea este egala cu statul pe Facebook, Twitter sau messenger poate ca ar trebui sa avem mai multe zile de Sf Valentin mai multe zile ale femeii sau ale mamei, sa avem aceste ocazii care ne fac sa punem tableta, laptopul sau smartphoneul jos si sa iesim sa socializam cu adevarat.
A trecut si 14 februarie cu bune si cu rele, cu opinii pro si contra.
Suntem in 16 februarie si in doua saptamani vine Ziua Barbatului. Sunt curios ce motive mai gasim ca sa nu ne bucuram nici de ziua de 1 martie….

PS. Ca de obicei scris de pe tableta. Scuzati eventualele greseli o sa incerc sa il corectez cand ajung acasa:)

Dreptul de a ma exprima

Eram zilele trecute la o prietena in povesti si a venit vorba despre ACTA – tratatul acela pe care l-au semnat si reprezentantii Romaniei in parlamentul european, tratat care ar avea puterea sa ne ingradeasca dreptul la exprimare. Cu noi era si o doamna (foarte simpatica de altfel) mai in etate careia noi incercam sa-i explicam de ce suntem asa de porniti impotriva initiativei legislative mai sus mentionate. Dupa 10 minute de ” chinuri si suspine ” (vina apartinand in mare parte subsemnatului pentru ca nu reusea sa explice mai pe intelesul celorlalti) doamna noastra a reusit in sfarsit sa inteleaga (aproximativ) despre ce este vorba si de ce suntem asa de nemultumiti.
Si acuma vine partea interesanta….dupa ce a sta cateva secunde pe ganduri ne spune: ” Stiti, e ca pe vremea lui Ceausescu. Si noi eram urmariti de securitate dar asta nu ne impiedica cand mergeam la chefuri sa zicem bancuri despre regim. Voi tinerii ati fost obisnuiti cu o prea mare libertate!”.
In acel moment am realizat un lucru : nu ai cum sa faci un om care s-a simtit (sau chiar a fost) urmarit o viata intreaga sa inteleaga indignarea si nemultumirea ta fata de o lege care ti-ar putea limita destul de drastic dreptul la libera exprimare. Nu putem astepta sprijin in combaterea ACTA din partea lor. Pentru ei cenzura a fost un mod de viata. Daca vrem sa schimbam ceva, sa impiedicam aprobarea unei legi care poate sa faca un infractor din mine doar pentru ca- mi exprim opinia, o lege care cedeaza controlul acestui lucru minunat care este internetul unei maini de oameni politici, daca vrem sa oprim asta totul depinde doar de noi – adica de aceia care de fapt SUNT internetul.
Nu m-am obisnuit cu prea multa libertate, consider ca posibilitatea de a-mi exprima liber opinia este un drept fundamental si nu vreau sa renunt la el. Refuz sa las o mana de politicieni sa-mi bage pumnul in gura asa ca o spun din tot sufletul si cat de tare pot : SUNT IMPOTRIVA ACTA!!!.
Asa ca domnilor politicieni daca vreti sa protejati drepturile de autor folositi instrumentele pe care le aveti deja si care, har domnului, sunt destule. In rest lasati internetul in pace. Nu a fost si niciodata nu va fi al vostru ci al nostru al celor care il creem.

Multumesc Emeric Imre !

Asa cum spune si titlul – multumesc Emeric Imre !
Multumesc pentru o seara memorabila, multumesc pentru un concert deosebit !
Am avut ocazia aseara sa particip la un concert sustinut de Artistul (da Artist cu A mare) Emeric Imre in clubul Imperium din Sibiu. Intr-o tara sufocata de manele si de muzica comerciala, unde topurile sunt dominate de melodii pe care intr-o luna le uiti pentru ca nu reusesc sa-ti depaseasca auzul pentru a-ti intra in suflet, o tara unde bucuria si fericirea au inceput sa devina un lux exista totusi si momente scoase parca din alt timp – in cazul nostru un concert de muzica folk – momente care, cel putin pe cei apropiati fenomenului, reusesc sa ii incarce si sa le ofere si bucurii in aceasta mare de gri in care traim.
Aseara pentru putin mai mult de trei ore am reusit sa uit de proteste, de grija zilei de maine, de mizeria in care traim. In acele trei ore am fost alaturi de Adrian Paunescu sau Nichita Stanescu, am ras si am plans pe acordurile de chitara ale maestrului Emeric Imre si ale celorlalti invitati.
Asa ca, din nou, multumesc Emeric Imre ! Multumesc ca existi, multumesc ca reusesti sa ne oferi din cand in cand bucuria de a te asculta, sa ne faci sa ne indragostim, sa iubim, sa ne despartim pentru a ne impaca din nou prin intermediul melodiilor tale.
Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, fericire si inspiratie pentru a putea sa ne duci cat mai des in lumea aceea in care putem uita cel putin pentru un timp de necazurile si greutatile vietii de zi cu zi.
Abia astept sa am posibilitatea sa il vad si sa il ascult pe maestrul Emeric Imre din nou. Pana atunci tot ce pot sa spun este : Multumesc Emeric Imre !

Multumiri pentru poze Cristinei Pustai 🙂

PS : ca de obicei scuzati eventualele greseli – scris de pe Ipad 🙂

Educatia la Romani..


EDUCÁȚIE, educații, s. f. Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societății etc.; rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate.
◊ Loc. vb. A face educație cuiva = a educa pe cineva.
◊ Educație fizică = ansamblu de măsuri care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase a oamenilor, întărirea sănătății, formarea și perfecționarea cunoștințelor, priceperii și deprinderilor de mișcare necesare atât pentru muncă, cât și pentru activitatea sportivă. [Var.: (înv.) educațiúne s. f.] – Din fr. éducation, lat. educatio, -onis.

Sursa: DEX ’98

Aceasta ar fi explicatia pe care o putem gasi in DEX vis-a-vis de educatie.
Problemele incep sa apara in momentul in care granitele dintre educatia ca si formare morala si educatia ca si transmitere de cunostiinte incep sa se contopeasca.Si asta dragii mei e una dintre marile greseli( in opinia subsemnatului )pe care le fac foarte multi parinti in ziua de azi.
Este adevarat, traim intr-o societate unde timpul disponibil pentru a fi petrecut cu cei dragi e din ce in ce mai limitat, o societate unde multi dintre parinti sunt nevoiti sa aiba doua sau mai multe slujbe doar pentru a avea ce pune pe masa si pentru a asigura un trai decent familiei. Dar asta nu este o scuza pentru a ignora educatia copiilor.
Nu mi se pare deloc normal ca un parinte chemat la scoala din cauza ” poznelor ” pe care le face odrasla sa sa se uite senin in ochii profesorului si sa-i spuna acestuia : “Dar de ce va plangeti? Eu de aceea mi-am trimis copilul la scoala ca sa mi-l educati” ( din pacate ceea ce am descris mai sus chiar s-a intamplat).
Si atunci va intreb pe voi, pe parinti : unde tragem linia? Unde se termina responsabilitatea parintilor si incepe cea a “educatorilor”?
Parerea subsemnatului este ca in momentul in care un copil ajunge la scoala ar trebui sa aiba “cei sapte ani de acasa”. Sincer nu consider ca e responsabilitatea profesorilor sa educe un copil cum sa foloseasca un tacam, cum sa se comporte in societate, sa il invete ca e rau sa fure, sa minta etc…
Asa cum am mai spus si mai sus societatea si vremurile in care traim determina o parte din parinti sa delege tot mai mult din responsabilitatea de a educa catre educatori, invatatori si profesori. Adica catre niste oameni foarte prost platiti, ingropati in hartii si care in majoritatea cazurilor trebuie sa se ocupe de 30 sau mai multi copii in acelasi timp… Nici nu are rost sa incepem sa discutam despre sistemul educational din Romania, despre lipsa de motivare si sustinere din partea statului pentru cei ce ne induma copiii. Un bun profesor e cel pentru care scoala nu e doar o meserie ci si o chemare, cel care in ciuda salariului de mizerie merge sa predea pentru ca ii face placere.
Dar oare cate persoane de acest fel avem azi in invatamantul romanesc? Pentru majoritatea scoala e doar o slujba ca oricare alta la care merg de la 7 la 15. Printre ultimele prioritati pe lista lor este educarea odraslelor noatre. Si atunci revin si intreb din nou : Unde tragem linia? Unde se termina responsabilitatea noastra ca si parinti, vis-a-vis de educatia copiilor nostri, si unde incepe cea a profesorului ?
Parerea mea este ca noi ca parinti ar trebui sa punem bazele, sa asiguram cei sapte ani de acasa, sa-i oferim educatorului posibilitatea sa poliseze ceea ce noi am inceput sa construim. Si chiar mai mult decat atat e important sa realizam ca educatea unui copil nu se opreste la o anumita varsta, este un proces ce continua tot restul vietii( transformandu-se din educatie in “indrumare” atunci cand copilul nostru atinge o anumita varsta).
Copiii nostri reprezinta viitorul nostru al tuturor iar viitorul este asa cum ti-l formezi, asa ca haideti sa ne asiguram un viitor mai luminos si mai plin de sperante educandu-ne copiii asa cum ar trebui si cum merita sa fie educati.

Medias
17.01.2012

PS. Scris de pe ipad asa ca va rog sa scuzati si sa intelegeti eventualele greseli 🙂

Fumegand…

Fumeg…si la propriu si la figurat. Fumeg la propriu datorita fulgilor de nea care s-au strans in parul meu si care acum(intrand la caldura)incepe sa se topeasca si mai fumeg si la figurat deoarece am ” privilegiul” de a trai in aceasta frumoasa tara Romania.Dar probabil ca mi-am luat-o inainte mie insumi si am reusit sa va fac si pe voi sa ridicati o spranceana intrebandu-va “Ce vrea sa spuna omul asta?”. Asa ca lasati-ma sa va explic.

Astazi m-am lovit(din nou ca si multi dintre voi sunt convins)de birocratia ce caracterizeaza frumoasele noastre plaiuri stramosesti. Un cetatean a reusit sa imi loveasca masina facandu-mi praf toata partea stanga fata. Pana aici toate bune si frumoase…Ce nu mi-am inchipuit a fost ca(desi nu am fost deloc de vina nefiind nici macar in masina in momentul producerii incidentului)o sa imi petrec urmatoarele 5 da ati citit bine CINCI ore dand declaratii, facand naveta intre societatea de asigurari, service, locul producerii accidentului si completand o gramada de formulare….Dar apoi mi-am amintit – traiesc in Romania- tara care a dus birocratia la rang de arta si unde realizarile se cantaresc dupa numarul de hartii atasate la dosar.

Si atunci vin si eu mic si nevinovat si am tupeul sa intreb: cand o sa intram si noi in randul lumii? Cand o persoana o sa fie tratata cu respect si demnitate cand isi cere dreptirile si nu ca un infractor de drept comun? Cand o sa incepem sa actionam nu sa stam si sa completam hartii? Cand o sa…… si as putea sa stau si sa intreb pana maine dimineata…

Daca voi aveti raspunsuri la intrebarile de mai sus atunci aveti tot respectul din partea mea. Eu recunosc ca nu am acele raspunsuri…

Si atunci stau intr-o cafenea scriind aceste randuri de pe un telefon mobil si asteptand sa ma incalzesc un pic. O sa ies din nou afara in ninsoare, o sa strang din nou fulgii de nea plimbandu-ma agale pentru ca apoi cand voi da din nou de caldura sa pot sa incep sa….fumeg

PS. Imi cer scuze pentru greselile de ortografie si de punctuatie dar am scris acest post de pe o tableta 🙂

Despre singuratate

Tags

Pentru inceput am sa cer ingaduinta. La scoala luam printre cele mai mici note la compuneri si la analize literare asa ca va rog sa aveti rabdare cu mine si chiar sa ma ajutati:)

Dupa cum titlul o spune haideti sa discutam “Despre singuratate”

Intotdeauna mi-a fost greu sa las pe cineva sa se apropie de mine, sa intre in cercul acela pe care ne straduim asa de greu sa il creem in jurul nostru, acea bula de singuranta dincolo de care e restul lumii.Dincolo de aceasta zona de protectie incepem sa ne construim imaginea ” publica” , felul in care vrem sa fim perceputi de cei din jurul nostru.Din pacate ( da chiar am convingerea asta) imaginea pe care ne straduim asa de greu sa ne-o creem nu coincide intotdeauna ( a se citi “aproape niciodata) cu ceea ce suntem cu adevarat. Majoritatea dintre noi trecem prin viata fara ca acest lucru sa ne afecteze – da, ignoranta in unele cazuri e cu adevarat o binecuvantare – ajungem sa implinim o varsta, sa avem copii, nepoti, o familie care sa ne inconjoare si o gramada de ” prieteni” adunati de-a lungul vietii.

Si acum vine un DAR…

Dar din pacate unii dintre noi, subsemnatul in cazul acesta, ajunge intr-un punct din existenta lui in care realizeaza ca a ramas singur… ca acea bula de protectie pe care si-a creat-o in jurul lui a fost asa de etansa si asa de cuprinzatoare incat aproape nimeni nu a reusit sa intre in ea…

34 de ani am fost…rece, 34 de ani am fost…insensibil, 34 de ani am fost…distant.

Cu toate acestea trebuie sa recunosc ca am avut un noroc pe care poate nu il meritam. Am intalnit pe cineva care a reusit sa vada dincolo de imaginea pe care o proiectam, care a reusit sa imi doboare toate barierele, cineva caruia m-am predat cu trup si suflet. Si acuma bata-l vina vine iarasi acel DAR

DAR prin felul meu de-a fi in loc sa accept acea predare neconditionata am continuat sa fiu rece, insensibil, distant.Au trecut ceva ani si  datorita felului meu de a fi am reusit sa indepartez de mine chiar si pe persoana care reusise in ciuda tuturor piedicilor sa intre in cercul meu.Rezultatul? – poate va intrebati- am ramas singur…. sunt inconjurat de o multime de oameni dar sunt singur.

Asta este deocamdata ce am avut eu de spus “Despre singuratate”. Vreau sa ma schimb, nu vreau sa fiu singur, vreau sa reusesc sa o aduc din nou pe aceea persoana asa de speciala pentru mine inapoi la sanul meu.

Tot ceea ce mai pot sa spun este : daca va recunoasteti cat de putin in tot ceea ce am spus mai sus nu faceti aceasi greseala pe care am facut-o si eu. Nu riscati sa pierdeti cea mai importanta persoana din viata voastra din cauza felului vostru de a fi – dati inapoi dragostea pe care o primiti, fiti acolo pentru persoana iubita.

Am aproape 35 de ani si abia acum incep sa traiesc…si sa nu mai fiu singur.